Doamne Atotputernice şi Atotîndurate, îmi aduc aminte că Te-ai născut Om din Sfânta Fecioară în peşteră şi ai fost vândut cu treizeci de arginţi de ucenicul cel viclean, ca să ne răscumperi pe noi, păcătoşii, de sub puterea diavolului. Pentru aceasta, Te rog, îndură-Te de mine, păcătosul!
Primeşte, Doamne, această mică rugăciune a mea şi umilită a mea voinţă, că mă întristez pentru că Te-am întristat şi mă amărăsc pentru că Te-am supărat fără de număr. La Tine, Preabunule Mântuitor, am toată nădejdea şi cred că Tu, Care din iubire de oameni ai primit să fii vândut pentru noi, Te vei îndura şi de mine acum, ca să mă mântuieşti de chinurile cele de veci şi să mă învredniceşti Împărăţiei Tale. Nu Te depărta de la mine, Doamne, şi ajută-mi ca în toate să fac voia Ta şi să nu Te mai răstignesc în toate zilele cu faptele mele cele păcătoase, nici să Te batjocoresc cu cugetele mele cele rele, precum făceau iudeii cei necredincioşi în timpul Sfintelor Tale Patimi, ci ca femeia cea păcătoasă să-Ţi spăl picioarele, cu lacrimile ochilor mei, ca să mă învrednicesc a auzi şi eu din Gura Ta cea dulce: Iertate să-ţi fie păcatele. Amin.
Semnificat
În amintirea vinderii Domnului Hristos
Ziua de miercuri amintește de începutul Patimilor Mântuitorului Iisus Hristos, de sfatul cărturarilor și fariseilor de a-L prinde pe Iisus și de trădarea Sa de către Iuda, cel ce a căzut din ceata Apostolilor. De aceea, ziua de miercuri e nedespărțită de ziua de vineri, consacrată Răstignirii și Morții pe Cruce a Fiului lui Dumnezeu.
În majoritatea lor, cântările liturgice ne vorbesc atât despre trădare, prindere și judecare în mod direct, cât mai ales despre modul receptării acestor întâmplări triste de către Maica Domnului. Adică ce a simțit ea ca mamă în acele cumplite momente. Sfântul Ioan Gură de Aur comentează acest fapt, afirmând că e posibil ca alcătuitorii cărților de cult să nu fi vrut ca atunci când ne rugăm să fim și noi puși în situația de a-i judeca pe cei ce L-au judecat pe Iisus. Singura care-i mustră prin glasul cântărilor este Maica Domnului.
În această zi, nouă nu ne rămâne decât să ne ferim de trădarea lui Iuda și să ne gândim fiecare la trădările și vânzările noastre. La căderile noastre zilnice. Iar primul pas pe care se cuvine să-l facem este să postim în această zi, tocmai pentru a ne arăta credincioșia față de Mântuitorul Hristos, față de conștiința și principiile noastre de viață.